Cum arata viata unui copil cu o stima de sine scazuta -partea II
26 Feb 2011 4 comentarii
Idealizarea altora, in timp ce copiii cu stima de sine scazuta sunt incapabili sa se vada valorosi.
Plecand de la premisa ca este adevarat citatul ”Oriunde exista idealizare, exista denigrare.” ( Costello,1994)* anumiti copii, care au o lipsa a valorii de sine, resimt dureros perceperea anumitor calitati precum istetimea, popularitatea, frumusetea pe care le vad in alti copii. De cele mai multe ori, toate aceste calitati atribuite altora sunt exagerate si nu fac altceva decat sa desparta lumea copilului : toate calitatile bune apartin celorlalti si toate calitatile mai putin bune si inadecavate apartin copilului cu stima de sine redusa. Nu este de mirare ca o astfel de lume devine una persecutorie pentru copii.
Decizia timpurie si tragica de a fii ”obsinuit” ( original, engl : “ordinary”)
Anumiti copii cu stima de sine scazuta, dezvolta ceea ce Berne descria drept ”scenariu de viata banal”. Adica, undeva in copilaria mica, acesti copii iau decizia ( in afara constiintei sau a verbalizarii) ca este cel mai bine pentru ei sa duca o viata obisnuita, sa nu iasa in evidenta, sa nu faca nimic extraordinar, sa nu creeze probleme. Daca ar face altfel ar anticipa rusinea, posibilitatea esecului, a expunerii si umilintei. Aceasta decizie a copilului are la baza influentele prenatale, parentale cu care sunt inradacinati copii. Este putin probabil ca un copil incurajat sa testeze realitatea, limitele, caruia nu i s-a dat peste mana, caruia nu i-au fost inabusite dorintele de cunoastere sa ia o astfel de decizie.
Si pentru a evidentia de ce este atat de tragic pentru o persoana sa ia o astfel de decizie voi reda un citat din E.Berne **:
“Si la om, genele determina chimic unele tipare pe care el trebuie sa le urmeze si de la care nu se poate abate. Ele stabilesc, de asemnea, limita superioara a aspiratiilor sale: cat de departe poate ajunge ca sportiv, ganditor sau muzician, de pilda, cu toate ca, din cauza barierelor psihologice, mici sau mari, putini oameni isi realizeaza la maximum potentialul chiar si in aceste domenii. Multi oameni cu inzestrarea chimica a unui mare balerin isi petrec timpul dansand cu farfuriile altor oameni intr-o sala de mese, iar altii, cu gene de matematician, isi petrec zilele jongland cu hartiile altora intr-o camera dosnica dintr-o banca sau dintr-o casa de pariuri. Dar intre granitele limitarilor sale, oricare ar fi acestea, fiecare om are posibilitati imense de a-si stabili singur soarta. Insa de obicei, parintii hotarasc in locul lui cu mult timp inainte ca el sa poata intelege ce fac.”
De la stima de sine scazuta la resemnare, pasivitate si complacere
Privati de o valorare a propriei persoane, copiii ajung sa se resemneze in favoarea lipsei de speranta si a unui inevitabil esec, exprimat prin: “Daca asa sunt eu… ( bun de nimic)..” Astfel, experimentarea sentimentului intens si repetabil de vina, de esec, de dezamagire pentru altii, devine un mod de viata. Rezultatul este ca un astfel de copil cu o stima de sine redusa, nu se mai lupta pentru a reusi si gasesc anumite modaltati de a suferi mai putin. Aceste mecanisme sunt hiper-inhibitia sau mai extrem - disocierea ( concepte la care voi reveni,in urmatoarele postari) . Altii par indiferenti, dar, de fapt sub masca nepasarii se ascunde durerea nespusa si neverbalizata.
Stima de sine scazuta are efecte adverse ce se manifesta pe tot parcursul vietii.
Studiile longitudinale au demonstrat ca acei copii cu o stima de sine scazuta au o performanta scazuta in viata adulta, nu numai in plan academic, ci si profesional si relational.
Copiii cu o stima de sine scazuta traiesc cu un constant critic interior.
Este inevitabil pentru un copil care se simte lipsit de valoare sa nu traiasca cu un critic in “minte”. Acest critic interior este responsabil de toata mizeria si suferinta zilnica. Este interesant de aflat cum se dezvolta acest critic interior: el este compus din o multime de mesaje internalizate verbale sau non-verbale, primite de la parinti, bunici, educatori sau agresori. Ele au fost receptate ca fiind adevarate si uneori chiar exagerate de catre copilul insusi. Cu cat aceste mesaje se repeta, cu atat ele devin o caracteristica definitorie a persoanei, si deseori uita de unde provin si ca au fost mesaje spuse la furie, fara substrat real. Iata un posibil exemplu de conversatie mentala a unui copil, desfasurata intr-un dialog:
” – Esti un prost ! Nu esti in stare sa faci nimic, ramani mereu ultimul, nici sa mananci nu esti in stare fara sa te murdaresti”
- Asa e…dar..ma straduiesc sa fac mai bine..
- da…dar, orice ai face nu esti suficient de bun. “
Este lesne de inteles, cantitatea enorma de energie pe care criticul interior o “fura” copilului in fiecare zi. Acest critic interior este responsabil de “orbirea” in anumite situatii a creativitatii, spontaneitatii copilului sau de lipsa reusitei.
De la ura de sine la auto-sabotaj
Stiti exemple de copii care, in mod constant, acasa stiu o lectie, o poezie si la lucrare/examen au un sentiment de neputinta totala, care le blocheaza accesul la cunostiinte ?
Atunci cand o persoana crede despre sine ca nu merita ceva bun, de multe ori, inconstient isi prescriu esecul sau fac intr-un anume fel si esueaza. Astfel ”o dau in bara” la examene, pierd oportunitati pentru ca ” s-au trezit tarziu, ca nu a sunat ceasul/a intarziat autobuzul” in mod repetat. Auto-sabotarea in aceste feluri nu este constienta si copilul sau persoana cu o stima de de sine scazuta deseori nu-si da seama ce isi face, punand totul pe seama ”nesansei”, a ghinionului.
De la ura de sine la auto-agresiune
Copiii cu o stima de sine scazuta sunt in mare masura predispusi la auto-agresiune. Aceasta poate lua forma unor accidente stupide: lovirea, taierea sau exagerarea in depasirea propriilor limite. In adolescenta formele de auto-vatamare iau forme variate, mai agravante : taierea venelor, inghitirea medicamentelor, prostitutie, care, par ca ii deranjeaza si le produc mai mult disconfort celor din jur decat propriei persoane. Unii descriu aceste acte ca find urmarea unor impulsuri irezistibile de a-si face rau.
Exista multe motive pentru care persoanele cu o stima de sine scazuta apeleaza la auto-agresiune, insa in fiecare caz exista o relatie deficitara,de tortura cu propriul corp.
De la stima de sine scazuta la tulburarile de conduita alimentara si distorsionarea imaginii corporale.
Cele mai cunoscute tulburari de conduita alimentara si percepere eronata a imaginii corporale – bulimia si anorexia au ca baza profunda credinta ca persoana care le practica nu este suficicient de buna, de frumoasa si singura modalitate de a reactiona este de a-si face rau propriului corp, ca o forma de auto-pedepsire cu atragerea unui motiv-extern : infatisarea.
* Helping children with low self-esteem, Sunderland Margot
** Ce spui dupa buna ziua?. Berne Eric
Feb 26, 2011 @ 15:51:55
Este foarte adevarat ceea ce spui si din pacate,acei copii devin adulti,realizeaza si constientizeaza aceste lucruri,dar este greu sa indrepti ceva care poate s-a inradacinat foarte adanc,a devenit obisnuinta.Multi parinti gresesc din nestiinta, cu siguranta,insa am vazut si multi oameni culti care pica in astfel de greseli.Dar,probabil ne si nastem cu unele calitati sau defecte si oricat s-ar incerca indreptarea defectelor este in zadar.Cel putin asta cred,chiar daca nu cred bine.Astept cu drag continuarea.
Feb 26, 2011 @ 15:59:26
Cred ca ai mare dreptate si atat experienta mea personala cat si cea oferita de altii imi spun urmatoarele : nu exista parinti perfecti, pentru ca nu exista oameni perfecti, si cu siguranta cei mai multi dintre parinti gresesc fara sa-si dea seama,fara intentie. Si al doilea lucru, asa cum ai intuit si tu, este greu sa te schimbi, in special ca adult..dupa ce ani de zile ai trait si gandit intr-un anume fel, insa nu e imposibil
De aceea promovez preventia ca o solutie mult mai eficienta.
Feb 27, 2011 @ 23:44:44
ufff e atat de greu sa fii parinte! Zau, ca imi este team ala fiecare pas si cantaresc deciziile de zeci de ori, in speranta ca nu ii voi face rau, direct sau indirect, copilului meu. Ai dreptate : nu exista parinti perfecti. Sunt constienta de asta, insa imi doresc sa fiu un parinte echilibrat si fac tot ce pot pentru a nu produce traume emotionale copilului meu. Sper sa-mi iasa…
In viata mea nu am fost atat de nesigura si de precauta, cum am devenit de cand sunt mama. .. poate exagerez, dar imi doresc sa nu fac greseli majore.
Tu mai scrie si despre voi si bebe!!
Noi 17, 2011 @ 13:44:58
Indraznesc sa spun, ca majoritatea adultilor din generatia mea au o stima si o constiinta de sine proasta, in comparatie cu cea a copiiilor din ziua de astazi si asta pentru ca, majoritatea din noi provin dintr-o perioada in care, in europa de est educatia era dominata de principiul ascultarii iar cei care provin din europa de vest si au trait opusul acestui principiu (generatia asa zisa libera) au o aceeasi proasta stima si constiinta de sine.
Un singur lucru il stiu din experienta mea proprie: ca stima de sine creste o viata intreaga si DOAMNE AJUTA, copilaria e doar o parte mica din viata! Stima de sine depinde foarte mult de norocul de a intalni oamnei care sa te “vada” in deplinatatea ta, fie ea si o intalnire scurta.
Alina, o sa iti placa cartea lui Jesper Juul Your Competent Child pentru ca face si el o distinctie clara intre stima / constiinta de sine si increderea in sine.
Multumesc de invitatie,
Raluca